Certificat de Performanta Energetica

1. Ce este Certificatul de Performanță Energetică?

sus
Certificatul de Performanță Energetică sau Certificatul Energetic este un document prin care se stabilește și se atestă, performanța energetică a unei clădiri. Acest lucru se realizează de către un expert autorizat, printr-o analiză termică și energetică, în care se detaliază principalele caracteristici termice și energetice ale construcției și instalațiilor aferente acesteia.

2. De ce este nevoie de Certificatul de Performanță Energetică?

sus
În primul rând pentru că prezentarea Certificatului de Performanță Energetică la incheierea oricărei tranzacții imobiliare de vânzare, închiriere sau intăbulare a unei clădiri noi, reprezintă o obligație legală prevăzută în Legea 159/2013, care a intrat în vigoare în 19 iulie 2013.

"Art. 131. - (1) Pentru clădirile sau unitățile de clădire care se vând sau se închiriază, investitorul/proprietarul/administratorul este obligat să pună la dispoziția potențialului cumpărător sau chiriaș, după caz, anterior perfectării contractului, o copie de pe certificat, astfel încât acesta să ia cunoștință despre performanța energetică a clădirii/unității de clădire pe care urmează să o cumpere/închirieze, după caz.

(2) La încheierea contractului de vânzare-cumpărare, proprietarul are obligația de a transmite certificatul, în original, noului proprietar.

(3) La data înregistrării contractului de vânzare-cumpărare, respectiv de închiriere, proprietarul are obligația de a depune la organul fiscal competent o copie de pe certificat, iar originalul va rămâne în posesia proprietarului.

(4) Contractele de vânzare-cumpărare încheiate fără respectarea prevederilor alin. (1) sunt supuse nulității relative, potrivit prevederilor Codului civil”.

În al doilea rând, constatăm o preocupare constantă a autorităților pentru creșterea performanțelor energetice ale clădirilor, în acord cu normele Uniunii Europene. Programul de reabilitare termică a clădirilor care se derulează în prezent, este finanțat în proporție de 60% din bani europeni, din Fondul European pentru dezvoltare regională și de la bugetul de stat, iar restul de 40% reprezintă contribuția administrațiilor locale și asociațiilor de proprietari.

În fine, un alt aspect important îl reprezintă încadrarea clădirilor în clase de performanță energetică. Astfel, Certificatul de Performanță Energetică îi oferă cumpărătorului/chiriașului unei locuințe toate informațiile cu privire la consumul de energie și, deci, la ce nivel se vor ridica sumele necesare pentru întreținerea lunară și cele pentru reabilitare termică, astfel încât locuința să fie adusă la parametri superiori din punct de vedere energetic. Acest lucru va cântări foarte mult în prețul de vânzare sau de închiriere al clădirii respective.

3. Care sunt clasele de performanță energetică după care se clasifica clădirile și notele care se acordă?

sus
În funcție de performanța energetică certificată, clădirile se clasifică în 7 clase pe o scară energetică, începând de la clasa A, caracterizată prin consumul cel mai scăzut de energie, până la clasa G ce corespunde celui mai ridicat consum specific de energie. Clasa A presupune un consum de energie pentru asigurarea unor condiții optime de trai(căldură, apă caldă, iluminat) mai mic de 125 kwh/mp/an. De partea cealaltă, clasa G presupune un consum de peste 820 kwh/mp/an.

Majoritatea clădirilor din România se încadrează în clasele energetice C și D.

Criteriile după care se stabilește încadrarea unei clădiri într-o anumită clasă energetic sunt: grosimea pereților, tipul de zidărie, tipul de acoperiș, starea subsolului, starea coloanelor de încălzire, performanța sistemului de încălzire sau de aerisire. Toate aceste informații se obțin prin cercetarea la fața locului de către un auditor autorizat, din documentele specifice sau, în lipsa acestora, din informațiile provenite de la proprietar sau prin măsurători specifice.

4. Cine întocmește Certificatul de performanță energetică și cât timp este valabil?

sus
Certificatul de Performanță este întocmit de către auditori energetici autorizați de Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței.

Termenul de valabilitate al Certificatului de Performanță Energetică este de 10 ani.

5. Care sunt documentele necesare pentru obținerea Certificatului de Performanță Energetică?

sus
  • Extras de Carte Funciară
  • Plan de amplasament al clădirii cu punctele cardinale si vecinătătile
  • Planul structurii clădirii
  • Planul instalatiilor de incălzire sau răcire
  • Detalii ale elementelor constructive: pereți, terasă, planșee, șarpanta
  • Tipul elementelor vitrate
  • Detalii referitoare la instalația de incălzire
  • Consumurile pe minim un an in ceea ce privește energia electrică, apa rece/apa calda, gaz, canalizare si deseuri.

Acest site foloseste cookies! Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai mult.