Blog
15 May 2012

A fost facut un prim pas spre rezolvarea cazului Tower dupa ce Curtea de Apel Cluj a anulat un contract prin care Mihai Chezan, patronul SC Tower SRL, solicita 14 milioane de euro despagubiri, printr-o firma inregistrata in Chicago si care-i apartinea tot lui.

Inca de acum 2 luni va povesteam despre afacerea Tower si cum incearca Chezan sa inscrie firma Mox Inc pe lista creantelor companiei SC Tower SRL.

“A fost un contract de prestari servicii, prin care societatea americana se angaja fata de Tower sa obtina autorizatia de constructie si sa elibereze terenul unde s-au ridicat blocurile de constructiile care existau in acel moment pe teren”, a declarat avocatul pagubitilor in acest caz, Bianca Chis.

Decizia definitiva a Curtii de Apel Cluj a fost de anulare a contractului amintit mai sus. Astfel, prejudiciul creat de SC Tower SRL prin nefinalizarea proiectului, ce se ridicau initial la 21 milioane de euro, au scazut acum la 7 milioane de euro. Acest lucru este foarte important in dosarul aflat pe rol la Tribunalul Comercial Cluj in care se cere intrarea in insolventa a SC Tower SRL.

“Sansele de a se vinde cu un pret mai bun sau de a se organiza societatea si de a se finaliza proiectul sunt mult mai mari, pentru ca oamenii au in primul rand dorinta ca proiectul sa se finalizeze”, a completat Bianca Chis. Citeste mai mult…



14 May 2012

O idee geniala ar putea sa serveasca mai multor tari care “se bucura” de numeroase orase nelocuite, cum ar fi China, Spania sau Irlanda. Americanii investesc peste 1 miliard de dolari intr-un proiect stiintific intr-un oras din New Mexico.

Proiectul vizeaza o comunitate de langa orasul Hobbs, care s-a dezvoltat foarte mult atunci cand autoritatile au inteles ca se poate trai si altfel decat din afaceri cu petrol. Astfel s-a dezvoltat proiectul intins pe aproximativ 39 de kilometri patrati, in vestul orasului Hobbs si care va presupune o asezare tipic americana, pregatita pentru 35.000 de locuitori, dar care nu va fi niciodata locuita. De ce? Pentru ca aici se vor testa noi sisteme de trafic, instalatii de producere a energiei regenerabile, retele wireless de ultima generatie, precum si alte inventii si inovatii.

Desi nu va fi locuit, orasul va avea case, infrastructura, centre comerciale etc. Mai mult, locuintele vor include tot mobilierul si obiectele sanitare obisnuite, de la masini de spalat la toalete. Citeste mai mult…



14 May 2012

Acum cateva zile aflam ca Primaria Cluj-Napoca a decis marirea chiriilor in cazul locuintelor ANL de 6 ori(!) acestea ajungand la 600 lei pe luna. Pe langa nemultumirea evidenta izvorata din aceasta decizie, chiriasii ANL din blocurile de pe Calea Floresti nu intelegeau cum la Cluj, autoritatile nu aplica legea, respectiv nu le ofera posibilitatea sa cumpere locuintele in care stau.

“Ca sa poata cumpara locuintele trebuie sa se stabileasca niste criterii. Fiecare consiliu local trebuie sa faca o expertiza in care sa se hotarasca valoarea ca sa se vanda. La Cluj inca nu s-a ajuns in aceasta faza. Ele sunt intabulate ca un imobil si trebuie apartamentate, iar acest lucru mai dureaza”, a sunat raspunsul Primariei prin vocea sa, Oana Buzatu.

Desi nu oferea date concrete, raspunsul Primariei Cluj-Napoca avea o oarecare doza de optimism pentru chiriasii ANL. Dar daca Primaria minte? Ziua de Cluj a tinut sa verifice declaratia reprezentantei Primariei si a primit urmatorul raspuns de la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Cluj(OCPI), semnat de directoarea institutiei, Leontina Kovacs: ” Prin prezenta va aducem la cunostinta ca in urma verificarilor efectuate s-a constatat ca pentru imobilul situat in Cluj-Napoca, strada Calea Floresti nr 58.B nu a fost identificata nicio solicitare privind receptia si inscrierea in evidentele de cadastru si publicitate imobiliara”. Citeste mai mult…



11 May 2012

Aceasta este, probabil, cea mai veche dilema din lumea imobiliara. Poti primi diverse argumente pro si contra, unele chiar impotriva intereselor tale sau stilului tau de viata. Totul se invarte in jurul sigurantei!

Vanzatorul vrea sa fie sigur ca nu face o miscare gresita si incepe sa caute o locuinta noua si sa inceapa demersurile pentru achizitionarea ei. “Daca vand si nu gasesc ceva mai bun? Nimeni nu vrea sa ramana in strada, nu? Atunci, mai bine nu vand!” Acesta este scenariul din mintea oricarui vanzator.

Noi iti oferim mai jos cateva argumente pentru care trebuie sa vinzi. Apoi vei avea timp sa cauti, sa alegi si sa cumperi in deplina siguranta, fara a fi stresat de timp. Ne vei intreba: de ce este rau sa ne interesam inainte de o noua locuinta? Iti raspundem: pentru ca este o piata grea, vei avea nevoie de toate energiile pentru a vinde si orice deviere de la acest drum este gresita!

1. Daca vinzi si apoi cumperi, ai timp pentru promovare. Locuinta ta va iesi pe piata la un standard de prezentare ridicat si vei putea astfel sa inlaturi orice concurenta.

2. Daca vinzi si apoi cumperi vei putea obtine un pret mai ridicat decat in situatia inversa. Vei putea sa negociezi conditii avantajoase, vei fi mai sigur, mai stapan pe situatie. Citeste mai mult…



11 May 2012

Chiriasii blocurilor ANL de pe Calea Floresti din Cluj-Napoca si care au implinit varsta de 35 de ani vor trebui sa plateasca o chirie de 6 ori mai mare ca pana acum. Asa suna o hotarare luata de Consiliul Local de luna trecuta si care va intra in vigoare incepand cu luna mai.

“Din 18 aprilie ne-au marit chiria de la 97 de lei la 600 de lei. Nu avem posibilitatea sa cumparam aceste locuinte. Cei de la Primarie ne-au spus ca nu putem cumpara locuintele, desi exista o Ordonanta de Urgenta a Guvernului din 2010 prin care chiriasii ANL pot cumpara aceste locuinte. Noi am depus o cerere de cumparare a locuintei in urma cu doi ani si jumatate”, a declarat Ana Nicoara, unul dintre cei afectati de decizia autoritatilor locale.

Se pare ca situatia din Cluj-Napoca este unica in tara si vinovati pentru acest aspect sunt reprezentantii Primariei, asa cum arata o alta locatara a blocului ANL de pe Calea Floresti.

“Clujul este printre putinele localitati unde nu s-au facut demersuri pentru vanzarea locuintelor ANL. Cei de la Primarie puteau sa faca toate demersurile pentru vanzarea locuintelor. Acum, la un salariu de 900 de lei, platesc 600 de lei chirie. In sedinta Consiliului Local din 10 aprilie cei de la Primarie si-au luat angajamentul ca in sase luni sa se faca apartamentarea. Am fost mintiti pentru ca documentele de la cadastru arata altceva”, a declarat Mihaela Turcu, chiriasa ANL. Citeste mai mult…





Page 2 of 20012345102030...Last »